News Breaking
Live
wb_sunny

Breaking News

Doi morţi şi doi răniţi grav într-un accident pe DE 574 – Impact mortal

Doi morţi şi doi răniţi grav într-un accident pe DE 574 – Impact mortal

Două persoane, între care un cetăţean bulgar, şi-au pierdut viaţa într-un tragic accident de circulaţie petrecut, ieri-dimineaţă, pe DE 574, în comuna doljeană Pieleşti. În urma impactului frontal dintre două autoturisme şoferii au decedat, iar alţi doi cetăţeni străini, aflaţi în maşina condusă de bulgar, se zbat între viaţă şi moarte, fiind internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova în stare gravă. Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele producerii acestei tragedii.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, ieri-dimineaţă, în jurul orei 7.30, Cristian Câmpeanu, de 45 de ani, din Slatina, judeţul Olt, în timp ce conducea un autoturism Fiat Doblo, pe DE 574, prin localitatea Pieleşti, îndreptându-se către Craiova, la un moment dat a pătruns pe cotrasens, unde s-a ciocnit frontal cu un Volkswagen Golf 3, înmatriculat în Germania, la volanul căruia se afla cetăţeanul bulgar Hristo Rumenov, în vârstă de 29 de ani.

În urma impactului deosebit de violent, cele două maşini s-au făcut praf, iar şoferii au decedat, în ciuda eforturilor echipajelor SMURD şi de Descarcerare, care au fost solicitate la faţa locului pentru a-i scoate pe răniţi dintre fiarele contorsionate ale autovehiculelor. În plus, alte două persoane aflate în Volkswagen – Nicole Ohm, de 35 de ani, cetăţean german şi Mehmed Mehmed, de 21 de ani, cetăţean bulgar – au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova în stare deosebit de gravă din cauza rănilor suferite, fiind internate la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a unităţii medicale, sub strictă supraveghere. Cel mai norocos a fost Liviu Barbu, de 22 de ani, din Slatina, pasager în Fiat, care a suferit doar leziuni uşoare.

Conducătorii celor două maşini, cei care ar fi putut explica cel mai bine ce s-a petrecut acolo nu mai sunt, astfel că poliţiştilor nu le rămâne decât să afle motivele ce l-au determinat pe şoferul oltean să intre pe contrasens în urma măsurătorilor şi a expertizelor. „Cercetările pentru stabilirea cauzelor producerii acestui eveniment sunt în curs de desfăşurare. Au fost anunţate reprezentanţele diplomatice ale celor două ţări, respectiv Bulgaria şi Germania, pentru a lua legătura cu familiile persoanei decedate şi ale răniţilor, starea celor din urmă fiind atent monitorizată de cadrele medicale”, ne-a declarat comisar-şef Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Circulaţia în zonă a fost îngreunată mai bine de două ore, până când ceea ce mai rămăsese din maşinile implicate a fost ridicat de la locul impactului şi carosabilul curăţat.
Sursa:cvlpress.ro

Adăugați aplicația Calafat News pe telefonul smartphone fără a instala, deschideți Calafat News cu browserul Chrome pe telefonul smartphone, apoi faceți clic pe pictograma de 3 puncte din browser, apoi selectați "Adăugați la ecranul principal". Apoi, dați clic pe aplicația Calafat News din ecranul principal al telefonului dvs. smartphone.

Tags

Abonează-te la știri!

Introdu adresa de e-mail pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin e-mail când vor fi publicate articole noi.

Trimiteți un comentariu