Cetăţean Bulgar,depistat cu permis de conducere fals la PTF Calafat


Poliţiştii de frontieră doljeni au depistat, aseară, în zona de competenţă o persoană de sex masculin care conducea un autoturism marca Ford având permisul de conducere fals.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră, aseară, la ora 21.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră cetăţeanul bulgar Vasilev V., în vârstă de 47 ani, care conducea un autoturism marca Ford, cu numere de înmatriculare bulgăreşti.

Cu ocazia controlului documentelor poliţiştii de frontieră au constatat că permisul de conducere prezentat este fals. Persoanei în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.