News Breaking
Live
wb_sunny

Breaking News

Ţigări de contrabandă scoase de pe piaţă

Ţigări de contrabandă scoase de pe piaţă


Ieri, în jurul orei 11.00, un echipaj de jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj a observat în zona Complexului Comercial „Bănie” din Craiova doi bărbaţi ce avea asupra lor mai multe pachete de ţigări. Jandarmii s-au apropiat, i-au legitimat, constatând că este vorba despre Marin I, în vârstă de 45 ani, din Craiova, şi Ionuţ C., de 20 ani, din comuna Vela. Fiind întrebaţi cu privire la cantitatea de ţigări deţinută, cei doi bărbaţi nu au putut să justifice provenienţa mărfii şi au recunoscut că nu posedă nici un fel de documente, iar în urma numărării pachetelor de ţigări a rezultat faptul că asupra lui I. Marin şi C. Ionuţ se afla un număr de 300 şi, respectiv, 100 pachete de ţigări, fără timbru fiscal legal, de mărci diferite. La faţa locului au fost solicitaţi inspectorii din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Dolj, care au aplicat persoanelor în cauză amenzi în valoare de 20.000 de lei fiecare, conform Legii 571/2003 privind Codul fiscal, iar ţigările, în valoare de 2.800 de lei, au fost confiscate, după cum au comunicat reprezentanţii IJJ Dolj.

Şi poliţiştii craioveni au depistat o persoană cu ţigări de contrabandă. Conform reprezentanţilor instituţiei, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia unei acţiuni organizate pentru prevenirea şi combaterea actelor de comerţ ilicit în piaţa „Big Nou” din cartierul Craioviţa Nouă, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Craiova au efectuat un control la standul ce-i aparţine lui Florin Gavrilă, de 29 de ani, din Craiova, ocazie cu care s-au găsit 723 pachete ţigări diferite mărci, fără timbru de marcaj fiscal românesc. Pe numele craioveanului s-au întocmit acte premergătoare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false” prevăzută de Legea 571/2003, iar cele 723 pachete de ţigări, în valoare totală de 7.230 de lei, au fost predate Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova.
Sursa:cvlpress.ro
Adăugați aplicația Calafat News pe telefonul smartphone fără a instala, deschideți Calafat News cu browserul Chrome pe telefonul smartphone, apoi faceți clic pe pictograma de 3 puncte din browser, apoi selectați "Adăugați la ecranul principal". Apoi, dați clic pe aplicația Calafat News din ecranul principal al telefonului dvs. smartphone.

Tags

Abonează-te la știri!

Introdu adresa de e-mail pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin e-mail când vor fi publicate articole noi.

Trimiteți un comentariu