O delegaţie din oraşul Duiven – Olanda a participat la sărbătorirea Zilelor Municipiului Calafat, în perioada 9 – 12 mai, la invitaţia primarului municipiului Calafat. Din delegaţie au făcut parte SCHOLS KAREL, viceprimarul oraşului Duiven, RONALD DVIESA, funcţionar public al oraşului Duiven şi THYS JANSSEN – pompier. Delegaţia olandeză s-a întâlnit şi cu comanda Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al judeţului Dolj şi a subunităţii de intervenţie din municipiul Calafat.
Având în vedere faptul că Primăria Oraşului Duiven – Olanda a donat, în anul 2007, Primăriei Municipiului Calafat o autospecială de primă intervenţie şi comandă, autospecială care în prezent se află în exploatare la Detaşamentul de Pompieri Calafat în baza unui contract de comodat încheiat între cele două instituţii, membrii delegaţiei olandeze şi-au exprimat dorinţa de a efectua o vizită în subunitate pentru a vedea starea şi utilitatea autospecialei donate.
În timpul discuţiilor, viceprimarul oraşului Duiven – Olanda, domnul SCHOLS KAREL, a lansat propunerea de a dona încă o autospecială (pentru descarcerare grea), precum şi invitaţia de a participa cu o delegaţie din partea părţii române la un eveniment important (ziua localităţii oraşului Duiven) ce va avea loc în cursul anului 2013, după cum au comunicat reprezentanţii ISU Dolj.
Sursa:gds.ro