Primarul municipiului Calafat, Mircea Guţă, a declarat, luni, pentru Agerpres, că lucrările pentru reabilitarea DN 56 Craiova-Calafat trebuie urgentate, întrucât actuala infrastructură rutieră din zonă nu va putea suporta traficul de pe podul de peste Dunăre Calafat-Vidin, pentru care ultima dată oficială anunţată pentru inaugurare este 15 iunie, însă nu a fost stabilită definitiv. “Pentru reabilitare, DN56 Craiova-Calafat a fost împărţit în două tronsoane: Craiova-Galicea Mare şi Galicea Mare-Calafat, pentru care lucrează firmele Delta ACM şi, respectiv, Mochlos SA. Din lipsa finanţării, primul tronson este realizat în proporţie de 25%, iar la cel de-al doilea lucrările încă nu au început. Din ultimele informaţii pe care le am, se pare că şi pentru Galicea Mare-Calafat ar fi fost alocată o sumă de bani, pentru că este urgentă măcar realizarea porţiunii din dreptul satelor Basarabi şi Golenţi (n.red. sate care aparţin de Calafat), până la Maglavit. În aceste sate infrastructura existentă nu poate face faţă traficului de pe pod şi casele oamenilor ar putea fi afectate. În acest sens s-ar putea face legătura cu drumul Maglavit-Drobeta Turnu Severin care a fost reabilitat şi pe care se circulă foarte bine în acest moment”, a spus primarul Mircea Guţă.