Primarul municipiului Calafat, la un pas de a realiza unul dintre cele mai mari proiecte de dezvoltare economică din Oltenia

La sfârşitul acestei săptămâni, Consiliul Local al municipiu lui Calafat va aviza favorabil cererea unui investitor privat de a realiza un parc industrial pe infrastructura fostei fabrici de zahar din Calafat. În noile condiţii economice create de deschiderea podului peste Dunăre, parcul industrial din Calafat capătă conotaţii deosebite şi pentru investitorii bulgari, care pot produce sau depozita mărfuri chiar la graniţa dintre cele două ţări în condiţii fiscale deosebite. Parcul industrial din Calafat mai are o oportunitate unică în ţară, aflându-se doar la un kilometru de port, de care este legat atât prin cale ferată, cât şi prin acces rutier. Locaţia fostei fabrici de zahăr îndeplineşte toate condiţiile impuse de lege pentru a primi titlulatura de parc industrial: are 14 hectare, acces la drumuri, cale ferată chiar din interiorul fabricii, energie electrică, transformatoare, apă curentă, canalizare, clădire de birouri, spaţii de producţie, spaţii de cazare, restaurant, accesul apelor uzate către staţia de epurare, astfel că nu se va mai pierde timpul cu realizarea utilităţilor, acestea fiind la un nivel greu de întâlnit în ţară…

CL Calafat va negocia o asociere cu societatea ce va administra parcul industrial

Ulterior avizului din şedinţa de astăzi, vineri, 28 iunie, Consiliul Local  Calafat va negocia şi o asociere cu societatea ce va administra parcul industrial. După acest vot, totul se rezumă la chestiuni administrative, primăriei speră cu sprijinul ministrului Mihai Voicu, ca până la sfârşitul verii să obţină hotărârea de guvern pentru declararea titlului de parc industrial. Demararea acestui proiect a beneficiat şi de expertiza lui Marin Nicoli, directorul Parcului Industrial Craiova, care este de aşteptat să devină şi acţionar (n.r. Parcul Industrial Craiova) împreună cu primăria la societatea de administrare a parcului calafetean. Interesul pentru parcul industrial din Calafat este imens, deja numeroase companii importante interesându-se în ultimele luni de soarta sa. Conform reprezentanţilor unor asemenea companii, parcul industrial din Calafat va deveni mai important pentru bunăstarea oamenilor din zonă decât podul şi este de aşteptat să rezolve problema şomajului nu numai în Calafat, ci şi în comunele învecinate. Meritul principal îi revine însă primarului Mircea Guţă, care a crezut în permanenţă în acest proiect, chiar şi în momentele în care cei mai optimişti consultanţi încetaseră să spere în realizarea sa. Daca acest proiect se va concretiza va fi cel mai mare de până acum demarat în Calafat şi poate chiar în Oltenia ultimilor 23 de ani.

Sursa:www.cvlpress.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.