La Poiana Mare, lucrările de apă şi canalizare merg bine

În urmă cu o lună, la Poiana Mare au demarat lucrările de extindere şi modernizare a infrastructurii de apă şi canalizare în comună. Primarul Marin Vintilă spune că execuția merge bine, desfășurându-se conform graficelor, și că locuitorii comunei abia așteaptă luna octombrie a anului viitor, când vor avea apă curentă și canalizare.  

Proiectul  „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dolj” a fost semnat anul trecut, la sfârşitul lunii septembrie, având o valoare de peste 180 de milioane de euro. Printre beneficiari se află şi comuna Poiana Mare, unde investiţia se ridică la aproape 15 milioane de euro. După finalizarea lucrărilor, care au ca termen luna octombrie 2014, cetăţenii vor avea apă curentă potabilă şi un sistem de canalizare prevăzut cu o staţie de epurare, conform normelor europene.

Finanţarea este asigurată de Uniunea Europeană din fonduri postaderare. Statul român este obligat prin directivele europene ca până în anul 2013 să asigure apă potabilă corespunzătoare calitativ pentru toate localităţile mari din ţară, iar până în 2015 are datoria de a asigura alimentarea cu apă a tuturor localităţilor care depăşesc 50 de locuitori. Comuna Poiana mare are un număr de 11.000 de locuitori, cuprinzând  şi satele aparţinătoare, Tunarii Vechi şi Tunarii Noi.

Şantier pe 14 străzi

În momentul de faţă se lucrează pe 14 străzi, în zona de nord a comunei, urmând ca, în scurt timp, să se treacă şi în partea de sud unde pânza freatică este la suprafaţă, motiv pentru care se aşteaptă perioada caniculară pentru a putea fi executate lucrările respective. Potrivit primarului Marin Vintilă, firmele constructoare „Polystart” şi „T.C.I.F” şi-au respectat timpii de lucru trecuţi în proiect şi, ca urmare, nu există motive care să ducă la întârzierea lucrărilor.
Staţia de tratare şi pompare a apei va fi amplasată pe strada Veteranilor, lângă dispensarul veterinar, iar staţia de epurare în apropierea localităţii Rast, unde apa reziduală epurată va fi deversată în Dunăre.

Primarul Marin Vintilă a declarat că, după acest mare proiect, poate cel mai aşteptat de cetăţenii comunei, va urma şi cel de-al doilea, care va avea ca obiectiv asfaltarea străzilor din localitate.

Sursa:www.cvlpress.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.