Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul

Când Dumnezeu a pregătit omenirea pentru venirea pe pământ a Domnului nostru Iisus Hristos, a ales din rândurile poporului evreu bărbaţi înţelepţi, virtuoşi, drepţi şi cinstiţi ca să călăuzească poporul la lumina dreptei credinţe şi să-l ferească de primejdia căderii în idolatrie. Asemenea bărbaţi providenţiali au fost profeţii. Predica lor era însoţită adeseori de acte supranaturale: semne, minuni şi proorocii, pentru a confirma lucrarea proniatoare a lui Dumnezeu în lume şi cârmuirea Lui în istorie. Activitatea profeţilor s-a încheiat „la plinirea vremii” (Galateni IV, 4), când s-a întrupat Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ultimul profet fiind Sfântul Ioan Botezătorul. Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul se bucură de o popularitate şi cinstire deosebită în rândurile credincioşilor şi Biserica noastră Ortodoxă i-a rânduit o zi de mare prăznuire pentru că virtuţile şi faptele lui minunate strălucesc ca nişte diademe scumpe peste veacuri şi sunt pilde demne de urmat pentru noi. Sfânta noastră Biserică îl numeşte în cântările ei „îngerul Domnului care suflă cu râvnă dumnezeiască”, pentru că era însufleţit de zel sfânt faţă de Dumnezeu, faţă de triumful adevărului dreptei credinţe şi faţă de împlinirea faptei de milostenie şi de binefacere către semenii săi. Era originar din Tesba Galaadului şi a activat ca profet în regatul lui Israel în secolul IX înainte de Hristos în vremea domniei lui Ahab, un rege imoral şi netrebnic care săvârşise atâtea „fapte rele înaintea ochilor Domnului” încât întrecuse în fărădelegi pe „toţi cei ce au fost înaintea lui” (III Regi, XVI,30). Acest rege îşi luase de soţie pe Isabela, o femeie păgână, care l-a atras la rătăcirea idolească, îndemnându-l să renunţe la cinstirea adevăratului Dumnezeu şi să îmbrăţişeze credinţa popoarelor păgâne care se închinau zeului Baal şi zeiţei Aşera (Astartea). Răutatea atinsese apogeul în clipa când regele a înălţat altare şi temple acestor zeităţi, silind poporul să părăsească slujirea Dumnezeului lui Avraam, a lui Isaac, a lui Iacov, şi să se închine lui Baal şi Astartei şi să le aducă jertfe.  Această cumplită nelegiuire a aprins mânia celui Prea Înalt şi braţul Său a lovit cu tărie şi fără cruţare pe cei rău-credincioşi. Unealta pedepsirii necredinţei şi înşelăciunii idoleşti şi instrumentul lucrării proniatoare a lui Dumnezeu a fost în acel moment de crâncenă orbire şi întunecare sufletească Sfântul Mare Prooroc Ilie. Prin râvna, credinţa şi înţelepciunea sa şi prin puterea lui Dumnezeu, el „a biruit păgânătatea şi pe cei fără de lege i-a mustrat şi i-a ruşinat”. Parcă îl vedem cum se prezintă în faţa regelui Ahab mustrându-l cu îndrăzneală şi ameninţându-l cu pedeapsa lui Dumnezeu pentru nebunia şi idolatria în care atrăsese tot poporul. „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi rouă, nici ploaie decât numai când voi zice eu” (III Regi, XVII, 1) „pentru că te-ai lepădat de Dumnezeul cel adevărat şi te-ai închinat la dumnezei falşi şi mincinoşi”. Acestea zicând, a plecat dinaintea lui Ahab. Din clipa aceea cerul s-a încuiat şi s-a făcut secetă mare încât nici o picătură de ploaie sau de rouă n-a picat de sus pe pământ timp de trei ani şi jumătate şi poporul îndura foamea, lipsa şi sărăcia. Pentru a-l cruţa de foame şi sete şi pentru a-l izbăvi de răzbunarea Isabelei, Domnul i se arată lui Ilie şi îl sfătuieşte zicându-i: „Du-te de aici, îndreaptă-te spre răsărit şi te ascunde la pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Apă vei bea din acel pârâu, iar mâncare am poruncit corbilor să-ţi aducă acolo!” (III Regi XVII, 3-4). Secând pârâul din cauza secetei, profetul primeşte înştiinţare de la Domnul să se îndrepte către Sarepta Sidonului, căci acolo îi poruncise unei femei văduve să-l hrănească. Femeia era săracă lipită pământului ca şi locuitorii ţinutului, căci nu avea decât „o mână de făină într-un vas şi puţin untdelemn într-un urcior” (III Regi, XVII, 12) şi, totuşi, la rugămintea profetului, se lasă înduplecată şi îi pregăteşte acestuia o turtă ca să-şi astâmpere foamea, căci se încredinţase în cuvintele lui atunci când i-a zis: „Nu te teme, ci du-te şi fă cum ai zis, dar fă mai întâi o turtă pentru mine şi adu-mi-o, iar pentru tine şi pentru fiul tău vei face mai pe urmă, căci aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Făina din vas nu va scădea şi untdelemnul din urcior nu se va împuţina până în ziua când va da Domnul ploaie pe pământ” (III Regi XVII, 13-14). Acum toţi s-au convins că Dumnezeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevărat, Dumnezeul părinţilor lor, al lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov, iar închinarea la idoli este o ficţiune şi o înşelăciune. Pentru a-i întări şi mai mult pe fiii lui Israel în această convingere, Dumnezeu îşi arată bunătatea Sa, trimiţând ploaie binefăcătoare pe pământul pârjolit şi însetat de arşiţa secetei. După biruinţa adevărului împotriva păgânătăţii, Sfântul Proroc Ilie peregrinează în pustiu, unde este protejat şi hrănit în chip minunat de un înger, apoi se retrage la muntele Horeb, locuind într-o peşteră. Aici i se arată Domnul „ în adiere de vânt subţire” şi îi porunceşte să meargă la Abel-Mehola ca să-l ungă pe Elisei, fiul lui Şafat, prooroc în locul său. Exemplul său devine pentru noi o mărturie neclintită că orice om pământean, cu neputinţe şi slăbiciuni, se poate îndrepta înaintea lui Dumnezeu. Prin nevoinţă sinceră şi râvnă necontenită de a sluji lui Dumnezeu şi oamenilor în duhul dragostei creştineşti, fiecare dintre noi poate deveni un cetăţean al cerului, un prieten şi un casnic al lui Dumnezeu aşa cum s-a învrednicit să ajungă Sfântul Ilie care a rămas peste veacuri un model de sfinţenie, de curăţie şi de slujire jertfelnică pentru toţi oamenii: pentru preoţi, ierarhi şi păstori de suflete şi pentru credincioşi. Să-l rugăm pe Sfântul Proroc Ilie să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru noi şi pentru întreaga lume ca să ne dăruiască pace, ploaie timpurie şi târzie, să sporească credinţa noastră, dragostea, rugăciunea şi râvna noastră pentru Biserică şi pentru îndeplinirea faptelor bune, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor noastre. Amin.

Preot LIVIU SĂNDOI

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.