Dolj: Peste 4 tone de produse de panificaţie şi un autovehicul, confiscate de Poliţie

Peste 600 de societăți comerciale şi persoane fizice, precum şi circa 500 de mijloace de transport din Dolj au fost verificate de Poliţie...

Peste 600 de societăți comerciale şi persoane fizice, precum şi circa 500 de mijloace de transport din Dolj au fost verificate de Poliţie în cadrul une ample acţiuni a Poliţiei Române. Acţiunile de control au fost demarate la 1 septembrie cu scopul de a preveni și combate ilegalitățile în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie. În județul Dolj, au fost constatate și întocmite opt dosare penale, au fost date 277 de sancțiuni contravenționale și ridicate în vederea confiscării peste 4000 de kg de produse, fiind indisponibilizat în vederea confiscării și un autovehicul.

“Polițiștii angrenați în acțiune au efectuat 600 de controale, dintre care 437 la societăți comerciale și 163 la persoane fizice, fiind verificate și 488 mijloace de transport. Valoarea totală a sancţiunilor contravenționale aplicate se ridică la suma de 159.310 lei, iar a bunurilor ridicate urmare a acestora se ridică la 206.454 lei“, precizează reprezentanţii IPJ Dolj.

Sursa:www.craiovaforum.ro

COMMENTS

S-ar putea să-ți placă și:

Nume

Accident,4,Actual,899,Atentionare Meteo,40,Balul Bobocilor,1,cadastru,1,Calafat,2,Calafat News,13,Centrul Civic,1,Compania de Apă Oltenia,1,coplata,1,Desa,1,Educatie,9,Eveniment,134,Facebook,1,Feature,1,incendiu,26,IPJ Dolj,1,ISU Dolj,5,ÎNTRERUPERI PROGRAMATE,5,LICITATII,2,Marea Britanie,1,METEO,8,Municipiul Calafat,2,National,1,Naţional,1,Național News,7,News,1,Podul Calafat-Vidin,101,Politica,2,PTF Calafat,384,Sănătate,3,Sfinţi Ierarhi,1,Slider,1402,Spitalul Municipal Calafat,1,Sport,263,Stiri externe,613,Stiri interne,1281,Video,4,Virus,4,Zilele Municipiului Calafat,2,
ltr
item
Calafat News - Media Website: Dolj: Peste 4 tone de produse de panificaţie şi un autovehicul, confiscate de Poliţie
Dolj: Peste 4 tone de produse de panificaţie şi un autovehicul, confiscate de Poliţie
http://2.bp.blogspot.com/-QRW-YB1ZDnY/UjH8uCyfAwI/AAAAAAAANT0/IVsa1G2Z7To/s1600/panificatie.jpg
http://2.bp.blogspot.com/-QRW-YB1ZDnY/UjH8uCyfAwI/AAAAAAAANT0/IVsa1G2Z7To/s72-c/panificatie.jpg
Calafat News - Media Website
https://calafatnews.ciobanugigel.com/2013/09/dolj-peste-4-tone-de-produse-de.html
https://calafatnews.ciobanugigel.com/
https://calafatnews.ciobanugigel.com/
https://calafatnews.ciobanugigel.com/2013/09/dolj-peste-4-tone-de-produse-de.html
true
4417190105792548726
UTF-8
Loaded All Posts Not found any posts VIEW ALL Readmore Reply Cancel reply Delete By Home PAGES POSTS View All RECOMMENDED FOR YOU LABEL ARCHIVE SEARCH ALL POSTS Not found any post match with your request Back Home Sunday Monday Tuesday Wednesday Thursday Friday Saturday Sun Mon Tue Wed Thu Fri Sat January February March April May June July August September October November December Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec just now 1 minute ago $$1$$ minutes ago 1 hour ago $$1$$ hours ago Yesterday $$1$$ days ago $$1$$ weeks ago more than 5 weeks ago Followers Follow THIS PREMIUM CONTENT IS LOCKED STEP 1: Share to a social network STEP 2: Click the link on your social network Copy All Code Select All Code All codes were copied to your clipboard Can not copy the codes / texts, please press [CTRL]+[C] (or CMD+C with Mac) to copy