Migranţi sirieni depistaţi în PTF Calafat

Poliţiştii de frontieră au oprit în data de 15.09.2013, ora 14.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, pe sensul de intrare în ţară, o caravană marca Fiat condusă de un cetăţean austriac, care ascundea doi cetățeni sirieni.

La controlul de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport , lucrătorii Punctului de Trecere a Frontierei au descoperit în toaleta acestuia, două persoane de sex masculin care au declarat verbal că sunt cetăţeni sirieni şi nu au asupra lor nici un document de identitate.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor şi, conform protocolului româno-bulgar, au fost predate autorităţilor de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Sursa:www.lupamea.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.