Record de vaccinări împotriva gripei

Campania de vaccinare împotriva gripei a început în forţă în Dolj, nu mai puţin de 1.748 de persoane fiind imunizate într-o singură săptă...

Campania de vaccinare împotriva gripei a început în forţă în Dolj, nu mai puţin de 1.748 de persoane fiind imunizate într-o singură săptămână. La începutul acestei luni, 16.500 de doze de vaccin antigripal au ajuns la Direcţia de Sănătate Publică (DSP). Cea mai mare parte a acestora au fost deja distribuite medicilor de familie din întreg judeţul, dar şi unităţilor sanitare cu paturi (pentru vaccinarea personalului medical). O altă parte din cantitatea de  vaccinuri se află încă în depozitul DSP şi aşteaptă să fie ridicate.

Între cei care au prioritate la vaccinarea antigripală se numără persoanele cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, cei cu diabet zaharat, astm bronşic şi cei infectaţi cu virusul HIV. De asemenea, au prioritate gravidele, dar şi vârstnicii peste 65 de ani. O altă categorie de beneficiari cu prioritate este formată din medicii, cadrele sanitare medii şi personalul auxiliar din spitale şi ambulatorii, care vin în contact cu pacienţii. Nu în ultimul rând, au prioritate adulţii şi copiii rezidenţi în instituţiile de ocrotire socială şi persoanele care acordă asistenţă medicală şi îngrijire la domiciliu persoanelor cu risc înalt de îmbolnăvire.

Doljenii care ţin neapărat să se vaccineze împotriva gripei, dar care nu se numără printre beneficiarii campaniei gratuite de vaccinare, găsesc dozele la farmacie. Un vaccin antigripal poate fi achiziţionat contra sumei de 40-50 de lei.

Situaţia îmbolnăvirilor

Conform raportărilor medicilor, centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică, într-o săptămână s-au înregistrat 899 de infecţii respiratorii acute, în scădere uşoară faţă de săptămâna precedentă. Au fost contabilizate, de asemenea, 375  cazuri de pneumopatii acute, dar niciun caz suspect de gripă.

O parte din cei care au ajuns la doctor au avut nevoie chiar de internare pentru a evita orice fel de complicaţii. Deoarece morbiditatea înregistrată se află în intervalul  aşteptat şi nu există dovada circulaţiei de virusuri gripale în rândul populaţiei, reprezentanţii DSP Dolj au caracterizat săptămâna prin lipsă de activitate gripală.

Medicii atrag, totuşi, atenţia că vaccinarea este contraindicată anumitor categorii de populaţie. Spre exemplu, persoanelor care au febră ridicată sau sunt diagnosticate în acel moment cu gripă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru femeile aflate în primul trimestru de sarcină, dar şi pentru proaspetele mămici. Nici copiii până la şase luni nu pot fi vaccinaţi, deoarece nu au sistemul imunitar dezvoltat şi pot face bronşite sau chiar encefalite, care pot duce la deces. De asemenea, vaccinul antigripal este nu este recomandat persoanelor care sunt alergice la ouă, pentru că acelaşi tip de proteine sunt incluse în compoziţia dozelor.

Vaccinarea rămâne cea mai eficientă împotriva gripei

La nivel naţional, potrivit autorităţilor sanitare, din cele un milion de doze de vaccin antigripal, 600.000 sunt din import, iar 400.000 vor fi produse de Institutul „Cantacuzino”.  La începutul acestei luni, au fost înfiolate aproximativ 200.000 de doze de vaccin antigripal, reprezentând cel de-al doilea lot. Potrivit repreyentanţilor Ministerului Sănătăţii până la sfârşitul lunii decembrie, Institutul „Cantacuzino” ar urma să distribuie, în două tranşe, întreaga cantitate de 400.000 de doze de vaccin antigripal necesară pentru campania de vaccinare 2013-2014.

Medicii recomandă populaţiei, pentru evitarea îmbolnăvirilor, ca în perioadele cu fluctuaţii frecvente de temperatură să respecte regulile de igienă. Printre acestea se numără spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă. De asemenea, printre sfaturi se numără şi acela de a nu lua antibiotice din proprie iniţiativă, întrucât acestea scad imunitatea organismului, având ca efect prelungirea bolii. Cel mai eficient mod de prevenire a gripei rămâne însă vaccinul.

Sursa:www.cvlpress.ro

COMMENTS

S-ar putea să-ți placă și:

Nume

Accident,4,Actual,898,Atentionare Meteo,40,Balul Bobocilor,1,cadastru,1,Calafat,2,Calafat News,13,Centrul Civic,1,Compania de Apă Oltenia,1,coplata,1,Desa,1,Educatie,9,Eveniment,134,Facebook,1,Feature,1,incendiu,26,IPJ Dolj,1,ISU Dolj,5,ÎNTRERUPERI PROGRAMATE,5,LICITATII,2,Marea Britanie,1,METEO,8,Municipiul Calafat,2,National,1,Naţional,1,Național News,7,News,1,Podul Calafat-Vidin,101,Politica,2,PTF Calafat,384,Sănătate,3,Sfinţi Ierarhi,1,Slider,1401,Spitalul Municipal Calafat,1,Sport,263,Stiri externe,613,Stiri interne,1280,Video,4,Virus,4,Zilele Municipiului Calafat,2,
ltr
item
Calafat News - Media Website: Record de vaccinări împotriva gripei
Record de vaccinări împotriva gripei
http://3.bp.blogspot.com/-7bufDWZ5Qpg/UqqdyDmc00I/AAAAAAAAOow/elnmpwcBK98/s1600/vaccin-1-300x174.jpg
http://3.bp.blogspot.com/-7bufDWZ5Qpg/UqqdyDmc00I/AAAAAAAAOow/elnmpwcBK98/s72-c/vaccin-1-300x174.jpg
Calafat News - Media Website
https://calafatnews.ciobanugigel.com/2013/12/record-de-vaccinari-impotriva-gripei.html
https://calafatnews.ciobanugigel.com/
https://calafatnews.ciobanugigel.com/
https://calafatnews.ciobanugigel.com/2013/12/record-de-vaccinari-impotriva-gripei.html
true
4417190105792548726
UTF-8
Loaded All Posts Not found any posts VIEW ALL Readmore Reply Cancel reply Delete By Home PAGES POSTS View All RECOMMENDED FOR YOU LABEL ARCHIVE SEARCH ALL POSTS Not found any post match with your request Back Home Sunday Monday Tuesday Wednesday Thursday Friday Saturday Sun Mon Tue Wed Thu Fri Sat January February March April May June July August September October November December Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec just now 1 minute ago $$1$$ minutes ago 1 hour ago $$1$$ hours ago Yesterday $$1$$ days ago $$1$$ weeks ago more than 5 weeks ago Followers Follow THIS PREMIUM CONTENT IS LOCKED STEP 1: Share to a social network STEP 2: Click the link on your social network Copy All Code Select All Code All codes were copied to your clipboard Can not copy the codes / texts, please press [CTRL]+[C] (or CMD+C with Mac) to copy