Preşedintele CJ Dolj a discutat cu primarii din judeţ despre bugetul din 2014

Unde vrei sa donezi? Paypal
Ciobanu Gigel - ING / RO19INGB0000999909497742
Oferă-i la creator o cafea făcând o mică donație. Faceți clic pe pictograma săgeată de mai sus
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a convocat, în cursul acestei săptămâni, o serie de întâlniri cu primarii localităţilor din judeţ, cu care a purtat discuţii pe marginea bugetului pe care îl vor avea la dispoziție în anul 2014 și a priorităților investiționale.

Cu această ocazie, Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj, a subliniat că, în contextul în care sumele ce revin judeţului se menţin, în general, la un nivel similar celui din anul precedent, fondurile europene vor avea, în continuare, o importanță deosebită pentru dezvoltarea comunităților locale.
„Ne aflăm în situaţia în care criza economică încă îşi pune amprenta asupra Europei şi, implicit, a României, aspect care se reflectă, bineînţeles, şi în bugetul pentru 2014. Suma pe care o avem de repartizat localităților din județul Dolj se situează la un nivel asemănător celui din 2013. Necesităţile comunităților locale sunt mari, desigur, însă ne vom descurca, aşa cum am făcut şi anul trecut.

Către bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, vom distribui prin hotărâre a consiliului județean sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată şi cotele defalcate din impozitul pe venit, cu precizarea că, potrivit prevederilor legale, acești bani au ca destinație, în primul rând, achitarea arieratelor și apoi susținerea programelor de dezvoltare locală și a proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare.
În egală măsură, doresc să subliniez că, în cursul acestui an, trebuie finanțate cu prioritate lucrările aferente proiectelor derulate cu fonduri externe nerambursabile, iar investiții noi vor fi realizate în măsura în care au fost asigurate sursele financiare pentru cele aflate în derulare.

Alocările pentru infrastructura rutieră se încadrează și ele în tabloul general, suma care ne revine fiind aproape aceeași ca în anul 2013. Diferența este că, în privința drumurilor comunale, am suplimentat finanţarea pentru a ajunge la aproximativ 4 milioane de lei. Acești bani se împart la totalul de 862 de kilometri, cât măsoară întreaga rețea, și astfel avem un indicator obiectiv din care ne rezultă suma pe care o va primi fiecare localitate, în funcție de lungimea drumurilor comunale pe care le deține, clasificate ca atare.
Anul 2014 este unul crucial, pentru care trebuie să ne pregătim cât mai bine, deoarece începe un nou segment financiar al Uniunii Europene, care va avea alocați bani foarte mulți, chiar și în comparație cu exercițiul recent încheiat.

Desigur, lecţia finanţărilor nerambursabile este una pe care primarii doljeni o stăpânesc foarte bine şi merită felicitaţi pentru modul în care au acţionat până acum. Ne bucură faptul că sunt 17 localități din județ care, prin Măsura 3.2.2 a Programului Național de Dezvoltare Rurală, au beneficiat de fonduri însemnate pentru realizarea unor obiective importante.  
Pregătirea pentru accesarea fondurilor europene va fi, în concluzie, prioritatea pentru anul 2014 şi, de altfel, pentru întregul mandat, iar apelul meu către primari este ca toţi cei care mai au documentaţii aferente unor proiecte pentru care se poate obţine finanţare nerambursabilă să le actualizeze, astfel încât să fie gata pentru depunere“, a declarat Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj.

În cadrul întâlnirilor cu primarii, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a prezentat şi principalele obiective investiţionale ale instituţiei pentru anul 2014.

„În ceea ce ne priveşte, ne vom orienta în continuare către fondurile europene, prin intermediul cărora reuşim să aducem acest judeţ la suprafaţă. Vom semna contractul de finanţare pentru proiectul în valoare de peste 24 de milioane de euro ce vizează infrastructura de mişcare a Aeroportului Craiova, care înseamnă reabilitarea integrală a pistei de aterizare - decolare, instalarea unui sistem modern de balizaj și extinderea platformei din faţa terminalelor.

Acest aeroport, care a depășit și așteptările noastre în ceea ce privește numărul de călători, precum și podul peste Dunăre, de la Calafat - Vidin, tranzitat de peste 300.000 de persoane de la inaugurare, reprezintă obiective care au schimbat cu mult percepția asupra regiunii și care fac acest județ mai atractiv. Rezultatul este că beneficiem de atenție sporită în ceea ce privește investițiile în infrastructură și avem certitudinea că lucrările la drumul european Craiova - Calafat se vor încheia, că va începe și construirea autostrăzii care să asigure ieșirea către partea de est a țării.

Noi ne-am propus să direcționăm investițiile consiliului județean în principal către sectorul sanitar, pentru că, în definitiv, nimic nu poate fi mai important decât sănătatea oamenilor, decât salvarea unor vieți. Vom urmări, în primul rând, finalizarea lucrărilor de modernizare a ambulatoriului de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, realizate printr-un proiect cu finanțare europeană în valoare totală de peste 8 milioane de euro. Vom aborda noi obiective în raport cu necesitățile acestei unități, conform consultărilor purtate cu specialiștii din cadrul spitalului și din domeniul sănătății“, a precizat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
La întâlnirile cu primarii localităţilor, desfăşurate marţi, miercuri şi joi la Palatul Administrativ, au participat, alături de preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, cei doi vicepreşedinţi, Cristinel Iovan şi Laurenţiu Ivanovici, directorul Direcţiei Economice a instituţiei, Daniela Avrămoiu, consilierii judeţeni din Comisia de specialitate „Studii, prognoze social-economice, buget - finanţe, administrarea domeniului public şi privat al judeţului Dolj“, directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Oltenia“, Aurel Dincă, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Dolj, Georgică Bercea, şi Ion Ghencea, reprezentant al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Craiova.

Sursa:www.lupamea.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.
Consimțământ pentru cookie-uri
Folosim cookie-uri pe acest site pentru a analiza traficul, a vă aminti preferințele și pentru a vă optimiza experiența.
Hopa!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați.
AdBlock detectat!
Am detectat că utilizați pluginul de blocare a reclamelor în browser.
Venitul pe care îl obținem din reclame este folosit pentru a gestiona acest site web, vă rugăm să treceți pe lista albă a site-ului nostru în pluginul dvs. de blocare a reclamelor.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.