Trei tineri suspectați că sunt autorii jafului de la sfârșitul anului trecut, când au intrat peste un doljean în casă, l-au legat, l-au amenințat cu cuțitul și i-au luat peste 1 miliom de lei au ajuns în arestul IPJ Dolj. Cel de-al patrulea autor este în continuare căutat. În acest moment suspecții sunt la Tribunalul Dolj, unde s-a cerut emiterea mandatelor de arestare preventivă.
Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, polițiști ai Serviciului de Investigaţii Criminale şi Secţiei 13 Poliţie Rurală Segarcea şi cu sprijinul de specialitate al Serviciului de Operaţiuni Speciale Craiova au reușit să identifice autorii în cazul tâlhăriei comise la sfârşitul anului trecut în comuna Galicea Mare, prin care s-a produs un prejudiciu de peste 1.100.000 lei. Este vorba despre Flavius Căldăraru, de 22 de ani, Marius Badea, de 22 de ani, ambii din comuna Poiana Mare, Cristian Minae, de 25 de ani, din comuna Gighera şi Cristinel Badea, de 25 de ani, din comuna Negoi, Dolj.
În cursul zilei de ieri poliţişti doljeni, sub coordonarea şi cu sprijinul procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au efectuat cinci percheziţii domiciliare şi filtre rutiere pentru prinderea şi tragerea la răspundere penală a făptuitorilor. Flavius Căldăraru şi Cristian Minae au fost depistați și au fost conduşi la sediul Inspectoratului, iar cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, Marius Badea a fost depistat în trafic, în apropierea municipiului Lugoj şi ulterior escortat la sediul IPJ Dolj.
„Cu ocazia percheziţiilor domiciliare poliţiştii au identificat şi ridicat în vederea continuării cercetărilor peste 200 000 lei şi peste 25 000 euro, aparatură electronică şi au fost indisponibilazate 3 autoturisme de lux, precum şi 132 ovine, care au fost lăsate în custodie, toate acestea fiind cumpărate de către persoanele în cauză după comiterea faptei”, a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.
Poliţiştii continuă investigaţiile în vederea prinderii lui Cristinel Badea, care în prezent se sustrage cercetărilor precum şi pentru recuperarea prejudiciului.
Sursa:oradedolj.oradestiri.ro