Bancnote de 100 de euro false descoperite la P.T.F. Calafat


Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu – P.T.F. Calafat au întocmit dosare penale pe numele a două persoane care intenţionau să achite taxa de pod cu bancnote de 100 de euro false.

În seara zilei de 24.11.2014, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-au prezentat  pentru a intra în ţară, la volanul a două camioane, un cetăţean român şi un cetăţean polonez, în vârstă de 49 şi respectiv 27 de ani.

După efectuarea controlului de frontieră, bărbaţii au mers să plătească taxa de pod la casierul de la casa de taxare, cu două bancnote de 100 de euro, care prezentau suspiciuni de fals.

În urma examinării bancnotelor respective, s-a constatat faptul că acestea nu prezintă elasticitatea unora autentice, iar în urma verificării cu dispozitivul automat de citire, acesta nu a recunoscut bancnotele.

Ambii cetăţeni au declarat că nu aveau cunoştinţă despre faptul că bancnotele erau false şi că le-au primit ca rest în Bulgaria.

Bancnotele au fost reţinute pe bază de dovadă, iar în ambele cazuri au fost întocmite acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de punere în circulaţie de valori falsificate, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.