Emoții pentru absolvenții de clasa a VIII-a și liceu


Februarie și martie, simulări la foc continuu

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a stabilit ca simulările examenelor naţionale din anul şcolar 2015-2016 să se desfăşoare în zilele de 22, 23 şi 24 februarie (Evaluarea Naţională pentru elevii clasei a VIII-a), respectiv 7, 8, 9 şi 10 martie (Bacalaureat - pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a).

Simulările au un dublu obiectiv: familiarizarea elevilor cu rigorile unei evaluări naţionale, respectiv a unui examen de bacalaureat naţional, respectiv optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale/liceale.

Disciplinele la care se organizează simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2015 - 2016, sunt: Limba şi literatura română (22 februarie), Matematică (23 februarie) şi Limba şi literatura maternă - pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă (24 februarie). Afişarea rezultatelor este programată pentru data de 4 martie.

Simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a din anul şcolar 2015-2016 are următorul calendar: Limba şi literatura română (7 martie), Limba şi literatura maternă (8 martie), proba obligatorie a profilului (9 martie) şi, exclusiv pentru elevii claselor a XII-a, proba la alegere a profilului şi specializării (10 martie). Toate probele sunt scrise. Afişarea rezultatelor va avea loc pe data de 18 martie.

În vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral.

Aproximativ 5.500 elevi doljeni de clasa a VIII-a vor susține simularea

,,Simulările se vor desfășura în condiții de examen, pentru ca elevii noștri să se obișnuiască cu acest examen. În ceea ce privește Evaluarea Națională pentru absolvenții de clasa a VIII-a, vor participa un număr de aproximativ 5.500 de elevi, care vor susține simularea în unitatea de învățământ în care studiază. De altfel, examenul propriu-zis pe care aceștia vor trebui să-l susțină în vară, va avea loc tot la unitățile școlare în care ei învață”, a declarat Lavinia Craioveanu, inspector școlar general ISJ Dolj.

Evaluări naționale și pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a

Potrivit MEN, de Evaluări Naționale vor avea parte și elevii de clasa a II-a, a IV-a și a VI-a.  Conform calendarului, evaluările vor avea loc în perioada 23 mai - 10 iunie, după cum urmează:

clasa a VI-a (23 mai: Limbă şi comunicare, 24 mai: Matematică şi ştiinţe);
clasa a IV-a (30 mai: Limba română, 31 mai: Matematică, 2 iunie: Limba maternă);
clasa a II-a (Limba română: 6 iunie - scris şi 7 iunie - citit; Limba română pentru minorităţile naţionale - scris/citit: 7 iunie; Matematică: 8 iunie; Limba maternă: 9 iunie - scris şi 10 iunie - citit).
Subiectele vor fi elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi vor fi formulate clar, precis şi în strictă concordanţă cu programele şcolare în vigoare pentru fiecare disciplină de studiu. Pentru clasa a IV-a, testele vor avea un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale administrate elevilor în vârstă de 10-12 ani. La clasa a II-a, responsabilitatea administrării testelor aparţine administratorului de test - învăţătorul/institutorul/profesorul pentru învăţământul primar de la clasă. La clasele a IV-a şi a VI-a, administratorul de test va fi un cadru didactic diferit de cel care predă în mod obişnuit la clasă. Pe toată durata administrării testelor, administratorul de test este asistat de un al doilea cadru didactic, care nu predă la clasa respectivă şi care are rolul de a susţine procesul de administrare a instrumentelor de evaluare. Sălile în care se susţin evaluările naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a sunt, de regulă, sălile în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod curent. Acestea vor fi adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi. Durata alocată rezolvării subiectelor este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la EN II, de 60 de minute pentru fiecare test administrat la EN IV şi de 60 de minute pentru fiecare test administrat la EN VI.

Testele vor fi evaluate în cadrul unităţilor de învăţământ de cadrele didactice care predau în respectivele şcoli. În cazul în care numărul de cadre didactice dintr-o unitate de învăţământ este insuficient, preşedintele Comisiei de organizare şi de administrare a evaluărilor din respectiva unitate de învăţământ solicită comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti nominalizarea unor cadre didactice din alte şcoli. Înainte de începerea procesului de evaluare, preşedintele din centrul de evaluare are obligaţia de a asigura o sesiune de instruire pentru evaluatori.

Fiecare test este evaluat de către două cadre didactice, pentru fiecare disciplină în parte, pe baza Caietului cadrului didactic. Baremele de evaluare, precum şi alte informaţii referitoare la evaluare, sunt cuprinse în Caietul cadrului didactic. Evaluarea fiecărui test se face cu respectarea strictă a baremului şi a precizărilor din Caietul cadrului didactic.

Rezultatele obţinute la aceste evaluări nu se înregistrează în catalogul clasei şi sunt valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, consemnarea  în portofoliul educaţional al elevului, respectiv informarea părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.

sursa:jurnalulolteniei.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.