O bulgăroaică şi fiul ei prinşi cu documente false la P.T.F. Calafat


Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Calafat au depistat două persoane, o femeie şi un minor, care au prezentat la controlul de frontieră documente de călătorie eliberate de autorităţile bulgare, aparţinând altor persoane. 

În data de 15.11.2016, în jurul orei 07.00,  la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat s-au prezentat pentru a intra în ţară, călătorind ca pasageri într-un microbuz înmatriculat în Bulgaria, două persoane, o femeie şi un minor, care au prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate şi un paşaport, ambele documente emise de autorităţile bulgare.

Procedând la verificarea documentelor de călătorie, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari a constatat că există diferenţe de fizionomie între persoanele care s-au prezentat la control şi fotografiile din documentele de călătorie.

Cu ocazia cercetărilor preliminare, s-a stabilit că persoana adultă se numeşte Anelia A., în vârstă de 49 de ani,  cetăţean  bulgar, iar minorul în vârstă de 13 ani care o însoţea este fiul ei. În cauză, femeia a declarat că a apelat la această metodă întrucât voia să ajungă în Germania, la rude şi nu avea acordul tatălui minorului pentru a călători.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar acestea au fost preluate de autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi luării măsurilor legale ce se impun.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.
Hopa!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați.
AdBlock detectat!
Am detectat că utilizați pluginul de blocare a reclamelor în browser.
Venitul pe care îl obținem din reclame este folosit pentru a gestiona acest site web, vă rugăm să treceți pe lista albă a site-ului nostru în pluginul dvs. de blocare a reclamelor.