Au sunat sirenele de alarmare în tot judeţul


Astăzi, în intervalul orar 1005-1040 sirenele de alarmare au putut fi auzite pe întreg teritoriul judeţului. Din fericire acesta a fost doar un exercitiu organizat de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Astfel de exerciţii se vor desfăşura lunar, în prima zi de miercuri a fiecărei luni (Miercurea alarmelor), după cum au anunţat reprezentanţii ISU Dolj.


În cadrul exerciţiului din luna August,  judeţul Dolj a fost angrenat în verificarea funcţionării sistemului de alarmare de la nivelul fiecărei localităţi prin declanşarea mecanismului de înştiinţare a autorităţilor privind iminenţa producerii unor evenimente deosebite şi acţionarea echipamentelor dedicate de avertizare/alarmare a populaţiei din zonele posibil a fi afectate de dezastre, prin intermediul semnalelor acustice.

Exerciţiul a avut ca scenariu probabilitatea producerii unor atacuri aeriene asupra obiectivelor de importanţă majoră din judeţ.

A fost transmis mesajul de acţionare a sirenelor către toate cele 279 de sirene de pe teritoriul judeţului: 213-sirene electrice de diferite puteri şi 66-sirene electronice.

Exerciţiul a vizat testarea şi verificarea sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă, precum şi formularea unor concluzii în vederea îmbunătăţirii acestuia. În acest sens vor fi centralizate datele obţinute din teren şi se vor face propuneri autorităţilor locale în vederea îmbunătăţirii stării de funcţionare a sistemului de alarmare.

Întrucât aceste exerciţii vor deveni o activitate permanentă, revenim cu recomandarea ca, la auzirea semnalelor acustice, cetăţenii să rămână calmi, să evite panica, să facă apel la calm şi către persoanele din jur şi să urmeze măsurile dispuse de autorităţile publice locale.

De asemenea, precizăm faptul că orice semnal de alarmare în situaţii de urgenţă ce va fi difuzat în afara datei stabilite pentru acţionarea lunară a sistemului de alarmare(Miercurea Sirenelor), trebuie tratat ca fiind unul real ! 



CE facem la auzirea unui semnal de alarmare -Ne informăm despre ce tip de dezastru este vorba (accident chimic, inundaţii, alunecări de teren)

Deschidem aparatele de radio şi televiziune şi ascultăm regulile şi măsurile transmise de autorităţi;

Pregătim rezerva de alimente, medicamente şi îmbrăcăminte, adecvată situaţiei apărute;

Daca este necesara  părăsirea locuinţei luăm cu noi documentele personale, trusa sanitară, rezerva de apă, alimente şi îmbrăcăminte, un mijloc de iluminat precum şi un aparat radio;

Semnalele de alarmare a populaţiei

Pentru alarmarea populaţiei pot fi folosite următoarele tipuri de semnale:


  1. PREALARMA AERIANĂ


CUM ÎL RECUNOAȘTEM?


  • se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 3 sunete a 16 secunde fiecare cu pauză de 6 secunde între ele.


SEMNIFICAŢIA :                                        


  • prevenirea populaţiei despre posibilitatea apariţiei pericolului de lovire a obiectivului/localităţii respective


  CE TREBUIE SĂ FACEM ?


  • Întrerupem lucrul ori alte activităţi în care suntem implicaţi
  • Acţionăm cu calm şi nu producem panică;
  • Ascultăm şi să executăm măsurile stabilite de autorităţi;




  1. ALARMA AERIANĂ


CUM ÎL RECUNOAȘTEM?

  • se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare cu pauză de 4 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 15 sunete a 2 secunde fiecare cu pauză de 2 secunde între ele.


SEMNIFICAŢIA :


  • prevenirea populaţiei despre apariţia pericolului imediat de lovire a obiectivului / localităţii respective


CE TREBUIE SĂ FACEM ?


  • Întrerupem lucrul ori alte activităţi în care suntem implicaţi
  • Acţionăm cu calm şi nu producem panică;
  • Întrerupem iluminatul exterior şi interior (pe timp de noapte), cu excepţia iluminatului camuflat;
  • Conducătorii mijloacelor de transport sunt obligaţi să se oprească imediat, să deschidă uşile şi în urma pasagerilor să se grăbească spre cel mai apropiat adăpost;
  • Ascultăm şi să executăm măsurile stabilite de autorităţi;
  • Dacă ne aflăm acasă, oprim alimentarea cu gaze şi energie electrică şi stingem focul din sobe, apoi luăm trusa sanitară, documentele de identitate, rezerva de apă şi -alimente şi ne îndreptăm către cel mai apropiat adăpost;
  • În lipsa unui adăpost amenajat putem utiliza, încăperi subterane, treceri subterane, tunele sau culoare, iar în lipsa acestora, putem folosi orice şanţ, râpă, groapă, tranşee,etc.




  • ALARMĂ LA DEZASTRE


 CUM ÎL RECUNOAȘTEM?


  • se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare cu pauză de 10 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 5 sunete a 8 secunde fiecare cu pauză de 5 secunde între ele.



SEMNIFICAŢIA:

  • prevenirea populaţiei asupra pericolului produs de dezastrele naturale


CE TREBUIE SĂ FACEM ?


  • Ne informăm despre ce tip de dezastru este vorba (accident chimic, cutremur, inundaţii, alunecări de teren, etc.);
  • Deschidem aparatele de radio şi televiziune şi ascultăm regulile şi măsurile transmise de autorităţi;
  • Pregătim rezerva de alimente, medicamente şi îmbrăcăminte, adecvată situaţiei apărute;
  • Semnalăm autorităţilor urmări ale calamităţii sau catastrofei (dacă le observăm);
  • Nu răspândim zvonuri, nu producem panică;
  • Dacă este necesară evacuarea, ne deplasăm în locurile stabilite de către autorităţi;
  • Înainte de a părăsi locuinţa întrerupem alimentarea instalaţiilor de alimentare cu gaze şi energie electrică;
  • La părăsirea locuinţei luăm cu noi documentele personale, trusa sanitară, rezerva de apă, alimente şi îmbrăcăminte, un mijloc de iluminat precum şi un aparat radio;
  • După sosirea la locul unde se face evacuarea, ne comportăm calm, ocupăm locurile care ne sunt indicate, supraveghem copiii şi respectăm măsurile stabilite.




  1. ÎNCETAREA ALARMEI


 CUM ÎL RECUNOAȘTEM?


  • se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 1 minut.


 SEMNIFICAŢIA


  • Înştiinţarea populaţiei despre faptul că pericolul a trecut.


 CE TREBUIE SĂ FACEM ?


  • Respectăm cu stricteţe măsurile stabilite, îndrumările şi comunicatele autorităţilor;
  • Intrăm cu extremă precauţie în interiorul clădirilor care au fost avariate, fără a avea supra noastră torţe, lumânări sau ţigări aprinse;
  • Nu atingem firele electrice căzute sau rupte;
  • Dacă simţim miros de gaze deschidem toate ferestrele şi uşile, închidem robinetul principal de gaze, părăsim imediat clădirea şi anunţăm defecţiunea organelor abilitate;
  • Dacă aparatele electrice sunt ude, le uscăm înaintea introducerii acestora în priză;
  • Verificăm rezervele de apă şi hrană înainte de a le folosi şi nu le consumăm dacă au luat contact cu mediul contaminat;
  • Urmăm instrucţiunile autorităţilor în legătură cu folosirea apei şi alimentelor, dacă este necesar cerem alimente, îmbrăcăminte, asistenţă medicală şi adăpost
  • Stăm departe de zonele calamitate, nu împiedicăm acţiunile de intervenţie şi nu transmitem zvonuri sau ştiri exagerate despre pagube şi stricăciuni


sursa:cvlpress.ro

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.