Anul 2018, lipsit de evenimente majore la Poliţia de Frontieră din Dolj


Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj şi-a prezentat bilanţul anului trecut. A fost activitate intensă prin cele patru sectoare – Calafat, Piscu Vechi, Bistreţ şi Bechet, fără evenimente deosebite, însă câteva cazuri au ieşit în evidenţă.

Pe lângă supravegherea frontierei cu Bulgaria, pe o lungime de 152 km, poliţiştii de frontieră au avut, ca principale obiective, prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere; apărarea vieţii, integrităţii corporale şi libertăţii persoanelor, proprietatea publică şi privată, etc. Prin SPTF Dolj au tranzitat peste 1,5 milioane de persoane şi un milion de mijloace de transport, cele mai multe prin PTF Calafat – 1,4 milioane de persoane şi 922.000 de autovehicule.

Peste 100 de persoane, implicate în migraţia ilegală

Migraţia ilegală a fost unul dintre obiectivele principale ale activităţii poliţiştilor de frontieră doljeni. Astfel, în 2018, au fost depistate 114 persoane implicate în fenomen, cercetate pentru tentativă de trecere şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, acestea fiind descoperite atât pe „frontiera verde” cât şi pe cea normală. Totodată, au fost identificate şi 20 de călăuze, cei mai mulţi migranţi ilegal provenind din Irak şi Siria. Un caz semnificativ a avut loc pe 17 iunie, la primele ore ale dimineţii, când, la Calafat, s-a prezentat, pentru a intra în ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui autocamion, care a prezentat acte potrivit cărora transporta materiale textile şi plastic dinspre ţara de origine către Olanda. În compartimentul de marfă al autotrenului au fost descoperite 26 de persoane, acestea fiind predate, conform protocolului româno – bulgar, autorităţilor din ţara vecină, în vederea continuării cercetărilor.

Arme şi droguri, descoperite de poliţiştii de frontieră

În aceeaşi perioadă de referinţă, au fost înregistrate patru cazuri privind infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor şi două la cel privind substanţele interzise. Două dintre ele au fost deosebite, ambele având loc în  martie. Astfel, pe 12 , luna respectivă , la PTF Calafat, pe sensul de ieşire din ţară, asupra unui cetăţean pakistanez au fost descoperite o puşcă cu aer comprimat şi două cutii cu muniţia aferentă. În acelaşi loc, după 11 zile, oamenii legii, în cooperare cu autorităţile bulgare, au depistat un autoturism condus de un cetăţean bulgar, care dorea să intre în România, în interiorul căruia au fost găsite, în spaţii special amenajate, 12 pachete, în greutate de aprox. 500 gr fiecare, ce conţineau heroină.

Trafic cu maşini furate şi ţigarete de contrabandă

Traficul cu autoturisme furate şi cu ţigarete de contrabandă nu a lipsit nici în 2018. Anul trecut au fost descoperite, pe raza de competenţă a SPTF Dolj, 16 autovehicule, susceptibile de a fi fost traficate internaţional, au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor, în infracţiune fiind implicaţi şi români şi bulgari. În ceea ce priveşte contrabanda cu produse din tutun, aceasta s-a manifestat doar pe sensul de intrare în ţară, fiind confiscate produse evaluate la peste 20.000 de lei.

Numai la un transport, marfă contrafăcută în valoare de peste 450.000 de lei

Ca problemă prioritară a fost şi protejarea dreptului de proprietate intelectuală, conform legislaţiei internaţionale. Astfel, au fost înregistrate şapte cazuri de bunuri contrafăcute, cu obiecte de îmbrăcăminte, procurate din Turcia, în valoare de peste două milioane de lei, dacă ar fi fost comercializate. Cel mai important caz a fost cel din 8 septembrie, când la intrarea în ţară, s-a prezentat un bărbat din Bosnia – Herţegovina, care conducea un autocamion. În compartimentul de marfă, au fost găsite peste 3.300 de articole contrafăcute, a căror valoare estimată a fost de 450.000 de lei. La toate acţiunile SPTF a colaborat cu IPJ Dolj, IJJ Dolj, GJM Craiova şi cu alte instituţii abilitate ale statului.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.