40 de sticle cu alcool, descoperite la P.T.F. Calafat


Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit în cabina unui camion, cantitatea de 40 litri alcool, pe care un cetățean polonez a încercat să o introducă ilegal în ţară.

În data de 02.02.2019, la ora 03:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean polonez în vârstă de 37 de ani la volanul unui camion înmatriculat în Polonia. Acesta transporta portocale din Grecia pentru o firmă din Polonia.

Cu ocazia controlului efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit în interiorul cabinei 40 de sticle cu alcool, ce aveau aplicat timbru fiscal din R. Bulgaria.

La cercetări, şoferul a declarat faptul că a cumpărat alcoolul din Bulgaria, fără să ştie că această cantitate intră sub regimul codului fiscal românesc.

Întreaga cantitate de alcool a cărei valoare pe piață se ridică la suma de 2.115 lei a fost ridicată în vederea confiscării.

Poliţiştii de frontieră au sesizat Autoritatea Vamală, care a reținut în vederea confiscării sticlele cu alcool, iar persoana în cauză a fost sancționată cu avertisment, conform prevederilor art.449, alin. 3, lit. a, din legea 227/2015 privind Codul fiscal al României.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.
Hopa!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați.
AdBlock detectat!
Am detectat că utilizați pluginul de blocare a reclamelor în browser.
Venitul pe care îl obținem din reclame este folosit pentru a gestiona acest site web, vă rugăm să treceți pe lista albă a site-ului nostru în pluginul dvs. de blocare a reclamelor.