Trei persoane au fost reţinute pentru contrabandă cu ţigări


Peste 3400 de pachete de ţigări, provenite din contrabandă, au fost descoperite de poliţiştii din Calafat în urma unor percheziţii. Trei persoane au fost reţinute în această cauză.

Poliţişti din Calafat și cei ai Secției 10 Rurală Poiana Mare, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dolj, au efectuat, ieri, 3 percheziții domiciliare, la locuinţele unor persoane din Băilești.


Poliţiştii au găsit 3470 pachete de țigări, diferite mărci, 35 de pachete foițe pentru confecționat țigări şi două aparate de confecţionat ţigări, tip tabachere, toate provenite din contrabandă.

Trei persoane (doi bărbaţi de 29, respectiv 52 de ani şi o femeie de 52 de ani), din Băileşti, au fost reţinute pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, în timp ce, faţă de o tânără de 18 ani a fost dispusă măsura controlului judiciar.


Cele trei persoane reţinute au fost introduse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Dolj, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentate magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările continuă în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă calificată.

sursa:gds.ro

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
Acest site folosește cookie-uri de la Google pentru livrarea serviciilor și analizarea traficului. Adresa dvs. IP și programul user agent sunt trimise către Google împreună cu valorile privind performanța și securitatea pentru asigurarea calității serviciului, generarea statisticilor de utilizare, detectarea și remedierea abuzurilor.
Oops!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.