Ţigări descoperite la P.T.F. Calafat


Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Calafat au descoperit 530 de pachete cu ţigări, pe care un cetăţean bulgar a încercat să le introducă ilegal în ţară.

În data de 17.07.2019, la ora 03.30, în Punctul de Trecere al Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean bulgar, la volanul unui autocamion înmatriculat în Bulgaria.

Cu ocazia controlului efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit în interiorul cabinei 530 de pachete cu ţigări, care aveau aplicate timbru fiscal bulgăresc. 

La cercetări, şoferul a declarat faptul că a cumpărat ţigările din Bulgaria, fără să ştie că această cantitate intră sub regimul codului fiscal românesc.


Poliţiştii de frontieră au sesizat Autoritatea Vamală, care a reținut în vederea confiscării, cantitatea de ţigări, a cărei valoare pe piață se ridică la suma de 8.172 lei, iar persoana în cauză a fost sancționată cu avertisment, conform prevederilor  art. 419, alin. 2 lit. J şi art. 449, alin. 3, din Legea 227/2015 privind Codul fiscal al României.

About the author

Gigel Ciobanu
Dacă sunteți pasionat de un anumit subiect și doriți să-l împărtășiți cu lumea, bloguirea poate fi o modalitate excelentă de a face acest lucru. Cu dedicație și efort, vă puteți crea un blog de succes care vă poate ajuta să vă atingeți obiectivele.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.