Sticle cu alcool descoperite la P.T.F. Calafat


Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Calafat au descoperit cantitatea de 106 litri alcool, pe care un cetăţean bulgar a încercat să o introducă ilegal în ţară.

În data de 25.08.2019, la ora 16.30, în Punctul de Trecere al Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui microbuz înmatriculat în Bulgaria, un cetăţean bulgar, în vârstă de 32 de ani.

Cu ocazia controlului efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit în compartimentul de marfă al microbuzului, cantitatea de 106 sticle cu alcool, a câte un litru, de diverse mărci, care aveau aplicat timbru fiscal din R. Bulgaria.           

La cercetări, şoferul a declarat faptul că a cumpărat alcoolul din Bulgaria, fără să ştie că această cantitate intră sub regimul codului fiscal românesc.

Întreaga cantitate de alcool, a cărei valoare pe piață se ridică la suma de 7.680 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.

Poliţiştii de frontieră au sesizat Autoritatea Vamală care a reținut cantitatea de alcool, iar persoana în cauză a fost sancționată cu amendă în valuare de 20.000 lei, conform prevederilor art.414, alin. 5 şi art. 449 alin. 3, din legea 227/2015 privind Codul fiscal al României.                

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
Acest site folosește cookie-uri de la Google pentru livrarea serviciilor și analizarea traficului. Adresa dvs. IP și programul user agent sunt trimise către Google împreună cu valorile privind performanța și securitatea pentru asigurarea calității serviciului, generarea statisticilor de utilizare, detectarea și remedierea abuzurilor.
Oops!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.