Textile susceptibile a fi contrafăcute, descoperite la P.T.F. Calafat


Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit aproximativ 2.000 articole textile, susceptibile a fi contrafăcute,  pe care un cetățean bulgar a încercat să le introducă ilegal în țară.

În data de 08.10.2019 ora 02.00, în Punctul de Trecere al Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui microbuz înmatriculat în Bulgaria, un cetăţean bulgar, în vârstă de 39 de ani.

Cu ocazia controlului de frontieră, polițiștii de frontieră au descoperit în compartimentul de marfă al microbuzului, cantitatea totală de 1.969 de articole textile, bunuri inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, șoferul a declarat că este angajatul unei firme de transport şi că nu avea cunoştinţă de conţinutul coletelor.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de 537.600 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.