O femeie în vârstă de 37 de ani, din Calafat, cercetată penal după ce a mințit că nu a intrat în contact cu persoane posibil infectate cu coronavirus


O femeie în vârstă de 37 de ani, din Calafat, este cercetată pentru fals în declarații, după ce a ajuns la spital cu copilul său, având nevoie de un consult medical, iar autoritățile au aflat că aceasta intrase în contact cu alte persoane aflate în izolare.

Femeia a completat chestionarul pentru evaluarea riscului de îmbolnările cu noul virus, precizând că nu a intrat în contact cu persoane care ar putea fi infectate.

Poliţiştii au stabilit, în urma verificărilor, că aceasta locuieşte împreună cu mai multe persoane, faţă de care fusese dispusă măsura izolării la domiciliu.

„Poliţiştii au întocmit un dosar penal în care desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, după ce au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la spitalul din Calafat, s-a prezentat o femeie, de 37 de ani, din localitate, împreună cu un copil, pentru ca acesta să fie examinat din punct de vedere medical”, se arată în informarea Prefecturii Dolj.

About the Author

Pentru început, mă numesc Gigel! Sunt o fire creativă, sociabilă, îmi place să glumesc și să râd (când e nevoie). Îmi place să ascult lucruri interesante pe care cineva le povestește, nu mă plictisesc așa ușor și plus la asta, cînd te afli într-o co…

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
Acest site folosește cookie-uri de la Google pentru livrarea serviciilor și analizarea traficului. Adresa dvs. IP și programul user agent sunt trimise către Google împreună cu valorile privind performanța și securitatea pentru asigurarea calității serviciului, generarea statisticilor de utilizare, detectarea și remedierea abuzurilor.
Oops!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.