Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, au depistat un cetățean albanez, care a încercat să intre ilegal în România, folosind documente de călătorie care aparțin altei persoane.
În cursul acestei dimineți, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat - I.T.P.F. Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în România, un cetățean albanez, conducând un microbuz în care se aflau alte șase persoane, având de asemenea cetățenie albaneză.
În urma verificărilor preliminare efectuate, colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la documentele prezentate de către unul dintre pasageri, motiv pentru care au procedat la efectuarea de verificări suplimentare. Astfel, s-a constatat faptul că persoana în cauză a prezentat la control un document de călătorie care aparține altei persoane.
În continuarea cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că bărbatul, în vârstă de 25 de ani, a prezentat inițial un pașaport care aparținea fratelui său, ulterior acesta declinându-și identitatea reală.
Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei de stat, acesta împreună cu șoferul microbuzului și cei cinci pasageri au fost preluați de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.
sursa:politiadefrontiera.ro