Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat - I.T.P.F. Giurgiu au depistat o tânără, cetăţean palestinian, care a încercat să intre ilegal în ţară, folosind un document de identitate olandez care aparţinea altei persoane.
În data de 05.09.2021, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru a intra în ţară, o persoană de sex feminin, ce călătorea ca pasager într-un autoturism înmatriculat în Olanda, condus de un cetăţean olandez.
În urma studierii documentului de călătorie al persoanei de sex feminin, s-a constatat faptul că tânăra prezentă la control nu este una și aceeași cu persoana din fotografia pașaportului.
Astfel, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra bagajelor și autoturismului, iar sub un covor auto al mijlocului de transport a fost descoperit un pașaport emis de autoritățile din Palestiana ce aparținea persoanei prezente în punct. Șoferul a declarat că a preluat persoana din Turcia, întrucât aceasta este o rudă a sa și intenționa să o transporte în Belgia la familia sa.
Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei celor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, aceştia au fost preluați de Poliţia de Frontiera Bulgară, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.