14 cetățeni sirieni ascunși într-un microbuz încărcat cu pătrunjel, depistați în P.T.F. Calafat

 

14 cetățeni sirieni ascunși într-un microbuz încărcat cu pătrunjel, depistați în P.T.F. Calafat

Poliţiştii de frontieră doljeni au depistat, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, 14 cetățeni sirieni care au încercat să intre ilegal în ţară, ascunși prin metoda capac în compartimentul de marfă al unui microbuz condus de un cetățean român. Șoferul mijlocului de transport este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.

În data de 10.02.2023, în jurul orei 03.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean român, în vârstă de 45 de ani, care se afla la volanul unui microbuz și transporta plante aromatice (pătrunjel), pe ruta Bulgaria – România.

Cu ocazia efectuării controlului fizic asupra mijlocului de transport, colegii noștri au observat în partea frontală a compartimentului de marfă 14 persoane ascunse prin metoda capac.

În urma controlului efectuat s-a constatat faptul că cele mai multe dintre persoane dețin documente temporare pentru solicitanți de azil, emise de autoritățile bulgare, din care rezultă că sunt cetățeni sirieni.

În cadrul cercetărilor, cetățenii sirieni au declarat că au fost cazați într-un centru pentru refugiați, din Bulgaria, unde le-au fost emise documentele temporare. Ulterior, aceștia au fost transportați în locul unde se afla microbuzul și nu îl cunosc pe șoferul microbuzului.

Întrucât un bărbat dintre cele 14 persoane a acuzat stare de rău și amețeală a fost solicitat un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Calafat, care a transportat persoana la spital pentru investigații. În urma acestora, bărbatul a fost înapoiat în stare bună de sănătate.

14 cetățeni sirieni ascunși într-un microbuz încărcat cu pătrunjel, depistați în P.T.F. Calafat

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, cetățenii sirieni  au fost preluați de către reprezentații Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun, în cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți pentru șoferul mijlocului de transport și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat în cazul cetățenilor străini.

About the author

Gigel Ciobanu
Dacă sunteți pasionat de un anumit subiect și doriți să-l împărtășiți cu lumea, bloguirea poate fi o modalitate excelentă de a face acest lucru. Cu dedicație și efort, vă puteți crea un blog de succes care vă poate ajuta să vă atingeți obiectivele.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.