În ziua de 20 februarie a.c, ora 20.29, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Băilești au depistat un bărbat, de 34 ani, din municipiul Băilești, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Locotenent Becherescu, din localitate.
Întrucât conducătorul auto avea un comportament suspect, a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la substanţa cannabis.
Tot în cursul zilei de 20 februarie, ora 21.40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Calafat au depistat un barbat, de 47 ani, din municipiul Calafat, în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Mai, din localitate.
Întrucât acesta emana halena alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În ambele situaţii, poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.