Site-ul este în construcție Contact Contact!

Minori cercetați penal, după ce au furat o mașină și au făcut accident

Polițiști din cadrul Secției nr.9 Poliție Rurală Cetate au fost sesizați de un bărbat, din comuna Gruia, județul Mehedinți, cu privire la faptul că pe raza comunei Cetate a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate două autoturisme.

Minori cercetați penal, după ce au furat o mașină și au făcut accident

Din cercetările efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că, în jurul orei 01.20, un minor, de 16 ani, din comuna Cetate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Craiovei, ar fi pierdut controlul volanului, lovind din spate un alt autoturism, ce se deplasa regulamentar.

În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

„În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a constatat faptul că minorul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul pe care aceasta l-a condus, ar fi fost sustras, în scop de folosință, de la un bărbat, din comuna Cetate, de către nepotul acestuia, de 15 ani.

De asemenea, nepotul bărbatului a condus autoturismul de la domiciliul de unde l-ar fi sustras, fără a poseda permis de conducere, aproximativ 1 km pe străzile din comună, ulterior încredințând autoturismul şi minorului de 16 ani, pentru a-l conduce și acesta”, arată IPJ Dolj.


Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

About the Author

Pentru început, mă numesc Gigel! Sunt o fire creativă, sociabilă, îmi place să glumesc și să râd (când e nevoie). Îmi place să ascult lucruri interesante pe care cineva le povestește, nu mă plictisesc așa ușor și plus la asta, cînd te afli într-o co…

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.
Consimțământ pentru cookie-uri
Folosim cookie-uri pe acest site pentru a analiza traficul, a vă aminti preferințele și pentru a vă optimiza experiența.
Hopa!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați.
AdBlock detectat!
Am detectat că utilizați pluginul de blocare a reclamelor în browser.
Venitul pe care îl obținem din reclame este folosit pentru a gestiona acest site web, vă rugăm să treceți pe lista albă a site-ului nostru în pluginul dvs. de blocare a reclamelor.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.