Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit în urma unor controale efectuate asupra unui microbuz și asupra unui autocar ce aparține unei firme de transport persoane, cantitatea de 30.000 de țigarete, ascunse și nedeclarate.
La data de 02.05.2023, la diferite intervale de timp, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-au prezentat pentru a intra în țară un cetățean bulgar și unul turc, unul aflat la volanul unui microbuz, celălalt la volanul unui autocar ce efectuează curse regulate de transport persoane pe ruta Turcia-Franța.
În urma controalelor de frontieră efectuate asupra celor două mijloace de transport, poliţiştii au descoperit, ascunse și nedeclarate, în compartimentul de marfă al microbuzului, printre bagaje, precum și într-un loc special amenajat în rezervorul de combustibil al autocarului, un total de 30.000 de țigarete (1.500 pachete de țigări). Țigările erau inscripționate cu diferite mărci, cele descoperite în microbuz aveau aplicate timbru fiscal bulgăresc, iar cele depistate ascunse în autocar purtau timbru fiscal turcesc. Șoferii celor două mijloace de transport nu au putut prezenta documente de proveniență.
În cauză, întreaga cantitate de ţigarete, estimată la o valoare de 34.500 lei, a fost indisponibilizată de către polițiști iar, în cauză, șoferului bulgar i-a fost aplicată o sancțiune contravențională pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 449 din Legea 227/2015, iar șoferului turc i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 din Legea 86/2006.