Autoturism căutat de autoritățile din Spania, depistat în P.T.F. Calafat

 Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit și indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor, un autoturism marca Mercedes-Benz, aflat în atenția autorităților din Spania. 

Autoturism căutat de autoritățile din Spania, depistat în P.T.F. Calafat


La data de 10.06.2023, în jurul orei 19.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, un cetățean român, în vârstă de 53 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca Mercedes-Benz, înmatriculat în Spania, care circula pe ruta România-Bulgaria.

Cu ocazia efectuării controlului de frontieră și a verificărilor, polițiștii doljeni au constatat faptul că autoturismul marca Mercedes-Benz, model S350, se află în atenția autorităților din Spania, figurând ca bun căutat pentru confiscare, alertă emisă la data de 06.06.2023.

Șoferul mijlocului de transport a declarat poliţiştilor că nu avea cunoştinţă despre acest fapt.

Mijlocul de transport, estimat la o valoare de 80.000 lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.


În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire la infracțiunea de furt, faptă prevăzută de art. 270, alin. 1 din Codul Penal.

About the Author

Pentru început, mă numesc Gigel! Sunt o fire creativă, sociabilă, îmi place să glumesc și să râd (când e nevoie). Îmi place să ascult lucruri interesante pe care cineva le povestește, nu mă plictisesc așa ușor și plus la asta, cînd te afli într-o co…

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
Acest site folosește cookie-uri de la Google pentru livrarea serviciilor și analizarea traficului. Adresa dvs. IP și programul user agent sunt trimise către Google împreună cu valorile privind performanța și securitatea pentru asigurarea calității serviciului, generarea statisticilor de utilizare, detectarea și remedierea abuzurilor.
Oops!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.