Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit, cu ocazia controlului de frontieră efectuat asupra unui autocamion, cantitatea totală de 2.000 pachete de tutun mărunțit, în cantitate totală de 80 kilograme, disimulate în mai multe cutii de carton și într-o geantă. Pachetele cu tutun aveau aplicate timbru fiscal bulgăresc, dar cei doi cetățeni bulgari care le transportau nu au putut prezenta documente de proveniență pentru acestea.
La data de 15.12.2023, în jurul orei 11.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-au prezentat pe sensul de intrare în țară, doi cetățeni bulgari, în vârstă de 29, respectiv 32 de ani, călătorind într-un autocamion înmatriculat în Bulgaria, ce transporta piese auto pe ruta Bulgaria-Marea Britanie.
Cu ocazia efectuării controlului de frontieră asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, în partea din față a compartimentului de marfă, disimulate în cutii de carton și într-o geantă, 2.000 pachete cu tutun mărunțit, în cantitate totală de 80 kilograme. Pachetele cu tutun aveau aplicate timbru fiscal bulgăresc, dar cei doi cetățeni bulgari nu au putut prezenta documente de proveniență pentru acestea.
Întreaga cantitate de tutun, estimată la o valoare de 60.000 lei, a fost indisponibilizată de către polițiști, iar celor doi cetățeni bulgari le-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.