Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au depistat cu ocazia efectuării controlului de frontieră asupra unui microbuz, cantitatea totală de 27.660 de țigarete (1.383 pachete de țigări), disimulate în bagajele personale, în capitonajul microbuzului, precum și într-un loc special amenajat. Țigările, diverse mărci, în valoare de 31.809 lei, aveau aplicate timbru fiscal bulgăresc, iar șoferul nu a putut prezenta documente de provenineță.
La data de 22.01.2024, în jurul orei 18.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară un cetățean bulgar, în vârstă de 57 de ani, aflat la volanul unui microbuz, înmatriculat în Bulgaria, care circula pe ruta Bulgaria-Germania.
Cu ocazia efectuării controlului de frontieră asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, disimulate în bagajele personale, în capitonajul microbuzului, precum și într-un loc special amenajat, mai multe pachete de țigări, diverse mărci, care aveau aplicate timbru fiscal bulgăresc.
În urma inventarierii acestora, a rezultat cantitatea de 27.660 de țigarete (1.383 pachete de țigări), pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență.
Întreaga cantitate de ţigarete, estimată la o valoare de 31.809 lei, a fost indisponibilizată de către polițiștii de frontieră, iar șoferului bulgar i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.