19 cetățeni din Siria şi Irak ascunși într-un autocamion, depistați în P.T.F. Calafat

19 cetățeni din Siria şi Irak ascunși într-un autocamion, depistați în P.T.F. Calafat

 Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au depistat în urma controlului efectuat asupra unui autocamion care se deplasa pe ruta Turcia-Germania, 19 cetăţeni din Siria şi Irak  ascunși în interiorul compartimentului de marfă al unui mijloc de transport marfă.

La data de 31.01.2024, în jurul orei 19.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru a intra în țară, un cetățean turc, în vârstă de 44 de ani, aflat la volanul unui autocamion care transporta metal pe ruta Turcia-Germania.

În baza analizei de risc și a planului comun de acțiune încheiat cu Direcția Regională Vamală, polițiștii de frontieră și lucrători din cadrul Biroului Vamal Calafat au procedat la desigilarea compartimentului de marfă al autocamionului, ocazie cu care au descoperit ascunse 16 persoane de sex masculin și 3 persoane de sex feminin.

În cadrul cercetărilor s-a constatat faptul că 18 dintre persoanele descoperite sunt cetățeni sirieni şi unul irakian, o parte dintre ei fiind solicitanți de azil în Republica Bulgaria și aveau ca destinație finală Germania.

Având în vedere aspectele constatate, față de șoferul turc a fost instituită măsura de nepermitere a intrării pe teritoriul României pentru o perioadă de 5 ani, iar persoanele descoperite au fost preluate de către reprezentații Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

About the Author

Dacă sunteți pasionat de un anumit subiect și doriți să-l împărtășiți cu lumea, bloguirea poate fi o modalitate excelentă de a face acest lucru. Cu dedicație și efort, vă puteți crea un blog de succes care vă poate ajuta să vă atingeți obiectivele.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.
Hopa!
Se pare că este ceva în neregulă cu conexiunea ta la internet. Vă rugăm să vă conectați la internet și să începeți din nou să navigați.
AdBlock detectat!
Am detectat că utilizați pluginul de blocare a reclamelor în browser.
Venitul pe care îl obținem din reclame este folosit pentru a gestiona acest site web, vă rugăm să treceți pe lista albă a site-ului nostru în pluginul dvs. de blocare a reclamelor.