Nouăsprezece cetățeni sirieni au încercat să intre în țară ilegal traversând fluviul Dunărea cu o ambarcațiune |
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Piscu Vechi - ITPF Giurgiu au reţinut 19 cetățeni străini, care au încercat să intre în mod fraudulos în ţara noastră din Bulgaria, traversând fluviul Dunărea cu o ambarcaţiune pe raza județului Dolj.
În data de 18.06.2024, în jurul orei 16.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Piscu Vechi – județul Dolj 0 au oprit pentru control, în zona km fluvial 770, un autoturism în care se aflau doi cetățeni români, care nu își justificau prezența în zonă.
În urma legitimării acestora și a efectuării controlului asupra mijlocului de transport, au fost descoperite două pungi din plastic în care se aflau 19 telefoane mobile care nu le aparțineau.
Prin urmare, colegii noștri au declanșat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale, în urma căreia au fost descoperite, în vegetația din imediata apropiere a malului fluviului Dunărea, 19 persoane, 15 bărbați și 4 femei. Persoanele în cauză au fost reţinute de poliţiştii de frontieră şi conduse la sediul sectorului pentru cercetări.
În urma efectuării controlului corporal și al bagajelor, au fost descoperite documente din care rezultă că aceștia sunt cetățeni sirieni, cu vârste cuprinse între 13 și 62 de ani. Totodată, s-a constatat faptul că cetăţenii străini au traversat fluviul Dunărea cu o ambarcaţiune și intenţionau să intre ilegal în România, ca apoi să ajungă în țări din vestul Europei.
În cazul celor doi cetățeni români au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, iar cetățenii străini care au săvârșit infracțiunea de intrare în țară prin trecere ilegală a frontierei de stat, au fost preluați de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Follow us on Google News