Minor prins la volanul unei mașini furate



Potrivit IPJ Dolj, azi-noapte, ora 1.25, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Calafat, în cadrul activităților de patrulare l-au prins în flagrant pe R. D., în vârstă de 15 ani, din localitate, care a sustras un autoturism pentru a se plimba, autoturism care era parcat pe o stradă din localitate, având cheile în contact şi portierele deschise. 

Minorul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o concentraţie de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de  folosință și conducerea unui autoturism fară a poseda permis de conducere.

Pentru a preîntâmpina astfel de evenimente, polițiștii doljeni vin în întâmpinarea cetățenilor cu următoarele recomandări:


  •  Parcaţi autoturismul în locuri special amenajate, iluminate pe timpul nopţii sau în raza de acoperire a unor camera de luat vederi amplasate la sediile unor instituţii sau societăţi comerciale!
  • Montaţi un sistem de alarmă eficient!
  • Apelaţi la noile tehnici de marcare a componentelor exterioare ale autoturismului.
  • Nu lăsați la vedere în interiorul autoturismului bunuri de valoare (dispozitive antiradar, sisteme GPS, genţi, borsete, aparatură electonică, certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate, etc.).
  • Chiar dacă părăsiți autoturismul pentru scurt timp (pe timpul achitării contravalorii conbustibilului în staţiile de alimentare cu carburanţi) acţionați sistemul de închidere a portierelor.
  • Pe perioada deplasării cu autoturismul, în special în cazul reprezentantelor de sex feminin, acţionați sistemul de închidere a uşilor. Astfel, veți evita să fiți deposedată la semafor de geanta aflată în interiorul maşinii.

Trimiteți un comentariu

Politica de comentarii: Vă rugăm să scrieți comentariile dvs. conform subiectului postării acestei pagini. Comentariile care conțin linkuri nu vor fi afișate până la aprobare.