Cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă |
Descriere
În cursul zilei de 25 martie a.c., ora 17.53, polițiștii Secției nr.10 Poliție Rurală Poiana Mare au fost sesizați de o femeie, din comuna Poiana Mare, cu privire la faptul că un minor ar fi băut o substanță toxică și nu mai respiră.La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii care au constatat faptul că, minorul în vârstă de 2 ani, în timp ce se afla la o stână de ovine, din extravilanul comunei, ar fi băut o substanță toxică ce se afla depozitată într-o anexă gospodărească, acesta pierzându-și cunoștința.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, minorului fiindu-i acordat primul ajutor, însă, din nefericire, acesta a decedat.
În continuare, polițiștii desfășurând activități pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.