Miliardarul mexican Carlos Slim şi Esther Koplowitz, primii doi acţionari de la firma spaniolă de construcţii FCC, prezentă şi în România, au convenit să elimine restricţiile care limitau participaţia unui acţionar la 29,9%, decizie care deschide practic calea pentru ca Slim să preia controlul la FCC.
Într-un comunicat al FCC transmis Comisiei de Valori Mobiliare din Spania (CNMV), cei doi acţionari au informat că au semnat un acord care le permite să-şi majoreze participaţia dincolo de pragul de 29,9%, limita care în Spania obligă lansarea unei oferte publice de preluare, atâta timp cât programata operaţiune de majorare a capitalului are loc înainte de data de 30 aprilie, informeaza agerpres.
Anterior, o sursă a declarat pentru Reuters că Slim vrea să lanseze o ofertă de preluare deplină a FCC, singurul obstacol fiind pactul care limitează participaţia unui acţionar. În prezent, compania holding a miliardarului mexican Inversora Carso este principalul acţionar al FCC, cu o participaţie de 27,43%, urmat îndeaproape de Esther Koplowitz, al cărui tată a fondat compania în urmă cu 70 de ani, care deţine o participaţie de 22,44%.
În luna decembrie a anului trecut, FCC a anunţat că intenţionează să demareze o majorare de capital în valoare de 710 milioane de euro iar Carlos Slim a promis că va participa la această operaţiune care ar urma să îi majoreze participaţia dincolo de pragul de 30% care îl va obliga pe miliardarul mexican să lanseze o ofertă pentru restul acţiunilor companiei spaniole.
În România, compania FCC a fost responsabilă de construcţia podului Calafat - Vidin şi a făcut parte din consorţiul care a construit Pasajul Basarab din Bucureşti. De asemenea, compania spaniolă este implicată şi în alte proiecte mari de infrastructură. Astfel, un consorţiu din care face parte şi FCC execută pentru CFR SA lucrări de modernizare pe două tronsoane ale Coridorului IV pan-european, în valoare de peste 350 milioane de euro. FCC mai este parte într-o asociere cu Astaldi, Delta ACM şi AB Construct care a câştigat în 2011 un contract pentru execuţia tronsonului Râul Doamnei-Eroilor al Magistralei 5 de metrou.
sursa:incomemagazine.ro